Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii, poate sesiza instanța de contencios administrativ competent, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparații pentru daune morale.

In mod corespunzător, se poate adresa instanței de contencios administrativ şi cel care se considera vătămat într-un drept al sau, recunoscut de lege,

Prin contencios administrativ, in sens larg, înțelegem acele forme de control al legalității actelor administrative de autoritate, exercitat la cererea celor care se considera vătămați in drepturile lor recunoscute de lege, de către instanțele judecătorești de contencios administrativ, de către instanțele judecătorești de drept comun și de către organele de jurisdicție speciala, care funcționează in cadrul unor organe ale administrației publice.

Cu privire la actul administrativ ce poate forma obiectul unei acțiuni in contencios administrativ , s-a mai arătat si ca, este necesar ca actul administrativ prin care o persoana fizica sau juridica se considera vătămata in drepturile ei, trebuie sa fie un act administrativ de autoritate si pentru care legea speciala sa nu prevadă o alta cale de atac.

Actul administrativ trebuie sa fie adoptat sau emis, in baza si in vederea executării legii, de un serviciu public administrativ, investit, prin lege, cu dreptul de a adopta sau emite asemenea acte.

Practica instanțelor de contencios administrative a inclus, pe parcursul timpului, in categoria litigiilor ce au ca obiect refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a rezolva o cerere referitoare le un drept recunoscut de lege si cauzele care au ca obiect refuzul comisiilor comunale pentru aplicarea legii fondului funciar nr. 18/1991 de a pune in posesie, in baza adeverințelor de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate private asupra terenurilor.

Au constituit obiectul altor cauze, refuzul autorităților administrative de a soluționa anumite cereri ale persoanelor fizice precum si cererea de reparare a pagubelor ce i-au fost cauzate reclamantului, fie printr-un act administrativ, de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, precum prin faptul de a nu răspunde petiționarului in termenul prevăzut de lege.

Servicii acordate:

  • consultanta juridica referitoare la emiterea de acte administrative nelegale, consiliere cu privire la căile prin care pot fi atacate in justiție actele autorităților publice central si locale;
  • analiza de acte administrative, asistare si reprezentare in cadrul procedurilor administrative prealabile prin care sunt atacate acte administrative;
  • formularea de cereri de chemare in judecata împotriva organelor administrației publice;
  • consultanta juridica, asistenta si reprezentare in instanța sau in fata unor autorități in dosarele care au ca obiect suspendarea executării actelor administrative;
  • litigii generate de soluționarea in termen legal ori de refuzul nejustificat al autorităților publice de soluționare a cererilor ce privesc un drept sau un interes legitim.