În conformitate cu dispozițiile Codului Civil, atunci când se stabilește custodia copiilor, domiciliului acestora ocupă un loc fundamental în cadrul procesului.
De regulă minorul locuiește cu ambii părinți. În cazul divorțului se va stabili locuința minorilor prin acordul ambilor părinți. Daca părinții nu ajung la un acord, instanța de tutela va hotărî, pentru interesul superior al minorului, locuința acestuia, după ce, in prealabil, a fost ascultat copilul cu vârsta de cel puțin 10 ani.
Instanța de judecată este obligată să decidă, independent de problema custodiei, la care dintre părinți vor locui copiii.
În principiu, problema stabilirii locuinței este foarte clară, atunci când exercitarea autorității părintești revine în mod exclusiv unuia dintre părinți; în această situație, locuința copilului va fi stabilită la domiciliul părintelui care exercită unilateral autoritatea părintească
Asemănător problemei custodiei, instanța de judecată va avea în vedere interesul superior al copiilor atunci când stabilește cu care din părinți urmează aceștia să locuiască.
De asemenea, similar procedurilor de stabilire a custodiei, daca părinții au ajuns la o înțelegere pe problema domiciliului și aceasta nu încalcă interesul superior al copiilor, instanța de judecata urmează să o respecte.
De obicei, stabilirea locuinței copiilor reprezintă cel mai important obiectiv al părinților pentru ca, din punct de vedere practic, părintele cu care copiii locuiesc este cel care se va îngriji într-o proporție superioara de creșterea și educarea acestora.